Compania Nationala de Investii doreste sa achizitioneze, prin achizitie directa, “Achiziţionarea serviciilor de proiectare: Studii de teren: Documentații necesare obținerii acordurilor, avizelor și studiilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, Relevee complete, Studiu topografic – ridicare topografică avizată de OCPI; Studiu geotehnic – verificat Af, Expertiză tehnică, Alte studii necesare (studiu istoric, studiu componente artistice fațade etc.), Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.I.), Documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, inclusiv Scenariu de securitate la incendiu preliminar în conformitate cu Legea 307/2006, precum și orice alte studii de specialitate în conformitate cu Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice relevante pentru obiectivul de investiții “Reabilitare biserică, trotuare și împrejmuire Parohia Sfântul Ilie Techirghiol, str. Al.Exandru Puskin, nr. 18, orașul Techirghiol, județul Constanța”
Durata de realizare astudiilor este de: trei luni (90 zile)
Oferta va fi intocmita conform cerintelor Caietului de Sarcini, Formularele 1-6 (anexate), precum si a urmatoarelor documente:
- Certificatul de atestare fiscala emis de ANAF. Informatiile cuprinse in certificatul de atestare fiscala trebuie sa fie actuale la data limita de depunere a ofertei (in valabilitate).
- Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie actuale la data limita de depunere a ofertei.
* In situatia in care exista firme subcontractate, acestea trebuie sa prezinte: Acordul/Acordurile de subcontractare, Formularele 3,4,5,6, Certificatul Constatator ONRC, precum si Certificatul de Atestare Fiscala Emis de ANAF.
*Oferta depusă de ofertant trebuie să cuprindă următoarele:
1. Scrisoarea de înaintare – Formularul 1
- Formularul de ofertă și Anexele (Formular nr. 2, Anexa 1 și Anexa 2). Anexa 2 la formularul de ofertă reprezintă lista subcontractanților - dacă este cazul;
- Se vor respecta in totalitate cerintele caietului de sarcini (Pag. 14 si 15)
- Se va prezenta Structura pretului ofertat conform tabelului de la pagina 15 din caietul de sarcini.
- Se vor respecta in totalitate cerintele caietului de sarcini (pag 12-14)
4. Certificat constatator emis de ONRC, recent;
5 Prezentarea certificatului de atestare fiscala emis de ANAF. Informatiile cuprinse in certificatul de atestare fiscala trebuie sa fie actuale la data limita de depunere a ofertei(in valabilitate);
6. Formularele: 3,4,5,6
Precizam ca valoarea estimata pentru achizitia acestor servicii este de: 140.000,00 lei fără TVA.
Achizitia se va finaliza printr-un contract de servicii, incheiat cu ofertantul care ofera pretul cel mai scazut. În situația în care nu se poate face departajarea ofertanților, fiind ofertată aceiași valoare, aceasta se va realiza prin solicitarea de reofertare.
Termenul de trasnmitere a ofertei este pana la data de: 29.03.2023, ora: 17:00.
Avand in vedere necesitatea achizitiei, va rugam sa ne transmiteti oferta dumneavoastra, pentru serviciile sus mentionate, la adresa de e-mail: dirigentie6@cni.ro